Sistemul de supraveghere video al Ramnicului, lansat oficial
Încă 80 de camere video pentru prevenirea infracţiunilor stradale.
Primăria Râmnicului a lansat, săptămâna trecută, proiectul „Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Bugetul proiectului este de 3.533.190,81 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 2.641.457,87 lei. „Obiectivul specific este creşterea gradului de siguranţă publică în Municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2010, prin extinderea şi asigurarea funcţionalităţii sistemelor de supraveghere video pe principalele artere din oraş, în vederea prevenirii şi reducerii unor fenomene nocive precum criminalitatea şi infracţionalitatea juvenilă. În cadrul proiectului vor fi achiziţionate şi instalate 80 de camere de supraveghere video (5 dintre acestea vor utiliza suport radio de tip „fără fir”, iar 75 vor utiliza suport de transport fibră optică), care vor avea posibilitatea preluării şi înregistrării de imagini pe timp de zi şi de noapte. Se va institui astfel un sistem de supraveghere video cu dispecerat, care va monitoriza 30 de zone cu risc criminogen sporit. Imaginile obţinute de la camerele de supraveghere atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii vor fi exploatate atât în scop preventiv, dar şi pentru documentarea activităţii ilicite a persoanelor care săvârşesc infracţiuni şi contravenţii. Punctele unde vor fi instalate camerele de supraveghere sunt acele locuri unde frecvent au fost comise fapte penale şi contravenţionale şi unde există o fluenţă mare de persoane ori în locuri obligatorii de trecere, la intrările şi ieşirile principale din municipiu, precum şi în cartierele limitrofe.”, a precizat primarul Romeo Rădulescu.
Dispecerat la Poliţia Comunitară
Operaţiunea „Big Brother” din Râmnicu Vâlcea a demarat încă din primăvara anului 2008, când în municipiu au fost amplasate 37 de camere de supraveghere. Dispeceratul este asigurat de Poliţia Comunitară din oraş, în urma implementării programului, sediul acestuia urmând să fie modernizat. „Camerele sunt îndreptate numai spre domeniul public al municipiului, neagresând intimitatea persoanelor fizice sau juridice. De asemenea, nu au rolul de camere-radar în trafic, aşa cum au apărut unele zvonuri.”, a mai spus primarul Râmnicului. Aproape toate şcolile din municipiu beneficiază de supraveghere video la intrările principale, iar în noul sistem de supraveghere a fost inclus şi stadionul Zăvoi. Imaginile înregistrate vor fi stocate într-o bază de date timp de 30 de zile, dar nu vor putea fi folosite în instanţă decât în baza unui mandat de începere a urmăririi penale împotriva celor certaţi cu legea.
Mihai ROMAN
sursa impactreal.ro


